Spectacol pe gheață
Din 1993, marca Skoda este sponsor oficial al Mondialelor de hochei. Par te neriatul se va încheia cel mai devreme în 2011 și este cel mai lung din istoria
competiției.
Hocheiul pe gheață are priză la public, iar succesul în competiție presupune efort colectiv, decizii inteligente și ta lent ieșit din comun. Aceleași calități sunt valabile și în
cazul oamenilor de la Skoda, cei care muncesc cu dedicație pentru a oferi, pe o piață extrem de competitivă, produse de înaltă calitate, înglobând tehnologie de vârf
și care sunt atractive ca design și preț. Punând la socoteală și faptul că în Cehia ho cheiul este o religie, aveți la îndemână motivele pentru care, din 1993, Skoda este
sponsorul Campionatului Mondial.
Balul celor mai bune formații din lume ia startul însă, la sfârșitul lui decembrie, în Canada, la Saskatoon și Regina, cu confruntarea reprezentativelor sub 20 de ani, care
va alinia la start viitoarele staruri ale hocheiului mondial și din NHL. Urmează apoi, la Vancouver, Olimpiada, pentru ca apoi, în mai, să fie programat, în Germania,
Campionatul Mondial, în care Rusia va încerca să-și apere titlul cucerit anul trecut în fața Canadei.
Aceeași confruntare
În anii în care se dispută Olimpiada, fetele nu au programate Mondiale. Cele mai bune 8 echipe vor juca la Vancouver și, probabil, ca de fiecare dată la
marile competiții, titlul se va disputa între Canada și SUA.
Spectacol
pe
gheață
Din 1993, marca Škoda este sponsor
oficial al Mondialelor de hochei.
Par te neriatul se va încheia cel mai
devreme în 2011 și este cel mai
lung din istoria competiției.